Descriere
Pictorița Dora Hitz s-a bucurat de un succes profesional considerabil ca artistă independentă. A participat la activitatea unor cercuri de avangardă din Paris, Dresda și Berlin și a fost apreciată în epocă pentru explorarea limbajelor vizuale impresioniste, simboliste și expresioniste. Opera ei era recenzată favorabil în periodice europene influente, vândută de dealeri de artă precum Paul Cassirer și Fritz Gurlitt și prezentată în expoziții din Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, România și Statele Unite. Dora Hitz a jucat de asemeni un rol important în campania pentru dreptul femeilor la educație artistică: a înființat propria școală de artă pentru femei la Berlin în 1893, a fost prima președintă a Frauenkuntstverband în 1913 și a reușit să convingă Academia de Arte Frumoase din Berlin să permită, în sfârșit, înscrierea femeilor începând cu anul 1919.
După cum a recunoscut ea însăși mai târziu, succesul artistic al Dorei Hitz a fost facilitat de primii ani petrecuți ca pictoriță a Curții Regale, sub patronajul scriitoarei Carmen Sylva (pseudonimul Reginei Elisabeta a României). În 1913 a scris: „Consider că marea șansă a vieții mele a fost faptul că am putut locui ca tânără femeie în țara reginei Carmen Sylva, bucurându-mă de protecția ei specială”. Se crede că prima întâlnire a Dorei Hitz cu Carmen Sylva a avut loc în 1876, la expoziția Allgemeine Kunst-und Kunstindustrie Ausstellung din Munchen, când Regina, captivată de una din operele tinerei artiste, a invitat-o la Curtea Regală a Rimâniei. Impetuozitatea acestei propuneri către o pictoriță încă necunoscută spune multe despre personalitatea Reginei, dar demonstrează și profunda ei încredere în abilitățile artistice ale femeilor într-o epocă în care talentul feminin era adesea minimalizat.
Dr. Shona Kallestrup
Recenzii
Nu există recenzii până acum.